Gama de impermeabilizanti Nanomax
Protecție de durată pentru piatră naturală
Păstrează piatra ca în prima zi cu impermeabilizantul NanoMax Rock.
Comanda produsul acum pentru numai 299,00 lei 345,00 lei TVA Inclus
Grad de acoperire ridicat
Este suficient aplicarea unui strat sau maxim două, pentru a obține efectul dorit. Grad de acoperire: 35-40m2- 5L. – un strat
Protecție de durată
Soluția protejează suprafețele de umiditate, murdărie, pete și eroziunea materialului.
Apără de pete
Soluția facilitează îngrijirea și întreținerea materialului, astfel reduce riscul dezvoltării mușchiului.
E potrivit pentru mine?
Crește rezistența împotriva condițiilor adverse ale vremii, inclusiv radiații UV.
Nu schimbă aspectul suprafeței și lasă piatra să respire. Nu se decojește în timp.
Produsul poate fi folosit atât în interior cât și în exterior.
Potrivit pentru piatră naturală, marmură, travertin, granit, ardezie, quartz, bazalt și porfir. Se recomandă și pentru impregnarea pietrei din gabioane.
BUCURĂ-TE MAI MULT TIMP DE ASPECTUL NOU AL PIETREI
Indiferent de tipul de piatră naturală pe care îl folosiți, acesta are proprietatea de a absorbi orice formă de umiditate și formând astfel pete care sunt dificil sau imposibil de îndepărtat.
Cea mai bună metodă de a sigila porii este de a aplica un strat de impermeabilizant profesional. Acesta umple orice gol sau por al pietrei și astfel creează o barieră protectoare împotriva umidității, formând o suprafață etanșă.
Avantajele pe care le obțineti:
Protejează împotriva petelor
Protejează împotriva mucegaiului
Reduce eroziunea materialului
Întreținerea și curățarea materialului devin mult mai ușoare
Pătrunde în structura materialului și nu se decojește în timp
Cum se aplică?
1. CURĂȚĂ ȘI USUCĂ SUPRAFAȚA
Pentru acest pas, se poate folosi un Detergent Nanomax Rock Cleaner. Folosiți mănuși de protecție.
2. APLICĂ UN STRAT
Aplicați preparatul pe suprafață prin metoda pulverizării. Este important să se aplice uniform și într-un singur strat cât să acopere suprafața. A se aplica dimineata sau seara ferit de razele solare.
3. ÎNLĂTURĂ EXCESUL CU O CÂRPĂ ABSORBANTĂ
Materialul va absorbi produsul astfel încât după 3-5 minute se poate îndepărta excesul cu o lavetă absorbantă.
4. PROTEJEAZĂ
Protejați pe cât posibil suprafața supusă procedurii de apă sau alți factori timp de minim 5 ore. Nu călcați pe suprafață pentru cel puțin două ore.
INSTRUCTIUNI DE UTILIZARE IMPERMEABILIZANT PIATRA NATURALA/EFECT UMED
Greutate | 5 kg |
---|
Pentru orice nelamurire sau intrebare va rog sa ne contactati la adresa de email office@nano-auto.ro
Produse: Nanostone Rock si Nanostone Rock WET. Atentie, Nanostone Rock WET inchide culoarea materialului astfel incat da impresia ca este umed.
Descriere
Produs destinat protectiei pietrei naturale, marmura, travertin, granit. Destinat pentru protejarea de umiditate, apa, pete si eroziunea materialului. Creste rezistenta la radiatiile UV. Recomandat pentru utilizarea pe pereti, suprafete si fatade. Impregnare rezistenta la conditiile adverse ale vremii. Ajuta la protejarea impotriva patarii, respinge apa, uleiul si grasimile. Se poate folosi pentru exterior si interior pentru suprafete absorbante, rugoase. Nu folositi pe suprafete lustruite, polisate.
Volum: 5L
Aplicari: Produsul se adapteaza la protectia eficienta a obiectelor din piatra naturala – fatade, ziduri si ferestre. Se poate utiliza pentru protectia pietrei naturale, marmurei, travertin, granit, ardezie, quartz, bazalt si porfir. Deasemenea, se recomanda pentru impregnarea pietrei din gabioane.
Grada de acoperire: 40m2- 5L. Se aplica intr-un singur strat.
- Mod de utilizare NANOSTONE ROCK: Inainte de aplicare suprafata trebuie sa fie curata si uscata. In acest scop, utilizam un produs de curatare: ex NANOSTONE Detergent nano curatare piatra. Folositi manusi de protectie. Aplicati preparatul pe suprafata pregatita corespunzator prin metoda pulverizarii. Dupa aplicarea impregnarii, materialul va absoarbe produsul astfel incat dupa 3-5 minute se va inaltura (intinde) excesul cu o carpa absorbanta. Se aplica numai intr-un singur strat. Materialul nu trebuie sa intre in contact cu apa timp de minim 5 ore.
- Mod de utilizare NANOSTONE ROCK WET : Inainte de aplicare suprafata trebuie sa fie curata si uscata. In acest scop, utilizam un produs de curatare: ex NANOSTONE Detergent nano curatare piatra. Folositi manusi de protectie. Aplicati preparatul pe suprafata pregatita corespunzator prin metoda pulverizarii. Dupa aplicarea impregnarii, materialul va absoarbe produsul astfel incat dupa 3-5 minute se va inaltura (intinde) excesul cu o carpa absorbanta. Se aplica numai in unul sau mai multe straturi. Materialul nu trebuie sa intre in contact cu apa timp de minim 5 ore.
Masuri de protectie si ajutor: folosirea salopetelor sau echipamentelui de lucru ( unde este necesar inclusive manusi de lucru si masca de protective). In caz de accident la ochi se spala din abundenta cu apa, iar daca iritatia persista se recomanda consultarea unui doctor. Pentru piele se recomanda spalarea cu apa si sapun ( efectul asupra pielii este toxicitate foarte redusa
ATENTIE: Aplicarea, utilizarea, manevrarea si pastrarea produselor achizitonate intra exclusiv in responsabilitatea cumparatorului. Asistenta noastra tehnica acordata oral sau in scris nu va absolva de testarea produselor personal spre validarea lor in scopurile si procedurile vizate de D-voastra.
NU PROTEJEAZA IMPOTRIVA ACIZILOR!!!!
Ați putea dori, de asemenea…
-
Soluții Nano Protecție Casă, Piatra, Soluții Protecție / Impermeabilizare
Impermeabilizant Piatra Naturala, Efect Natural, Protectie Nano Pt toate suprafetele, NanoMax ROCK PRO, 1L
Soluții Nano Protecție Casă, Piatra, Soluții Protecție / ImpermeabilizareImpermeabilizant Piatra Naturala, Efect Natural, Protectie Nano Pt toate suprafetele, NanoMax ROCK PRO, 1L
Produs profesional pentru protecție puternică hidrofoba și oleofoba (respinge uleiul) a pietrelor naturale cu absorbție scăzută sau poroasă sau/și lustruită (pereți și substraturi, scări, întrări în clădiri, terase).
Protejează orice piatră naturală împotriva murdăriei, uleiului, petelor și decolorării. Utilizarea produsului facilitează îngrijirea și întreținerea materialului. Impregnarea poate fi folosită în interior și în aer liber.
BENEFICII:
- Produsul nu schimbă aspectul natural al pietrei;
- Pătrundere în profunzimea materialului;
- Este rezistent la radiațiile UV și la factorii atmosferici negativi;
- Nu afectează în mod negativ proprietățile de „respirație” ale pietrei, nu se acoperă porii materialului;
Unde aplicați?
Perfect pentru pietrelor naturale cu absorbție scăzută sau/și lustruită (pereți și substraturi, scări, întrări în clădiri, terase).
Capacitatea de acoperire: 35 m² / 1L – depinde de tipul și porozitatea suprafeței.
Mod de utilizare: Înainte de aplicare suprafață trebuie să fie curată și uscată. În acest scop, utilizăm un produs de curățare: ex NANOMAX Detergent nano curățare piatră.
Folosiți mănuși de protecție. Aplicați preparatul pe suprafață pregătită corespunzător prin metodă pulverizarii, pensula sau trafalet Se aplică într-un strat SUBȚIRE UNIFORM sau două stratur pentru suprafețele poroase.
După aplicarea protecției, materialul va absoarbe produsul astfel încât după 10-15 minute se va inaltura (întinde) excesul cu o cârpă absorbantă. Este important să îndepărtați orice exces de pe suprafață .Se poate aplică dacă este cazul în 2 straturi la interval de 2-4 ore. Materialul nu trebuie să între în contact cu apă timp de minim 5 ore.
Timpul de uscare până 5-36 ore în funcție de suprafață.
Informații suplimentare: Înainte de impermeabilizare, faceți un test și verificați dacă efectul este dorit. Se recomandă aplicarea într-un singur strat. Nu se aplică pe suprafețe calde sau însorite. Pentru uscarea completă a produsului este nevoie de 12-24 de ore. Mergeți pe suprafață nu mai devreme de 2-3 ore după uscare.
Temperatura de lucru este 0 ° C – 30 ° C.
Garanția Nanomax: 100%
Suprafețe protejate sau banii înapoi!SKU: 8072020